Sindromul tunelului tarsian
Introducere
Sindromul tunelului tarsian este o afecțiune neuropatică mai puțin frecventă cauzată de compresia nervului tibial posterior sau a ramurilor sale sub retinaculul flexorilor. Boala se caracterizează prin amorțeală, furnicături și durere sub formă de arsură în regiunea inferioară a maleolei mediale, care iradiază pe traiectul nervilor calcanean, plantar medial sau plantar lateral.
Anatomie
Nervul tibial intră în picior prin partea posterioară a maleolei mediale. Pe măsură ce intră în picior, nervul trece pe sub o bandă de țesut fibros numită retinaculul flexorilor, care formează un fel de tunel. Acest tunel se numește tunelul tarsian și este format din oasele gleznei pe de o parte și retinaculul flexorilor de cealaltă parte. Prin acest tunel trec tendoane, vase de sânge, precum și nervul tibial posterior, care se îndreaptă spre planta piciorului.
Cauze
- Traumatismul direct al nervului tibial posterior
- Inflamația țesuturilor din jurul nervului tibial posterior provoacă presiune asupra nervului.
- Creșterea presiunii din tunelul tarsian, datorită apariției unei formațiuni tumorale benigne
- Inflamația cauzată de alte afecțiuni, cum ar fi artrita reumatoidă
- Creșterea rapidă în greutate
Tabloul clinic
Sindromul tunelului tarsian se manifestă prin apariția unei senzații de amorțeală, furnicături și durere cu caracter de arsură în regiunea inferioară a maleolei mediale, care iradiază pe traiectul nervilor calcanean, plantar medial sau plantar lateral. Aceste simptome sunt exacerbate de creșterea în greutate, de efortul fizic și de ortostatismul prelungit. Simptomele dispar deobicei în repaus.
Diagnostic
Diagnosticul sindromului de tunel tarsian, se stabilește pe baza istoricului și a examenului fizic al pacientului. În cadrul examenului fizic, medicul efectuează manevra de pronație a piciorului și dorsiflexia degetelor de la picioare; percuția directă a nervului tarsian (denumită Semnul Tinel).
Pentru confirmarea diagnosticului sunt necesare investigații paraclinice:
- Electromiografia (EMG) – măsoară viteza de conducere a impulsurilor nervoase de-a lungul unui nerv. În cazul sindromului de tunel tarsian, EMG va releva o scădere a vitezei de conducere nervoasă senzorială și o latență crescută a nervilor motori, comparativ cu partea neafectată.
- RMN – este utilă pentru identificarea unei formțiuni care ocupă spatiul tunelului tarsian și exercită presiune asupra pachetului vasculonervos.
Tratament
Tratamentul aceastei afecțiuni este dependent de factorul cauzal.
Tratamentul conservator constă în:
- Repaus fizic și medicamente antiinflamatoare – se indică pentru tratamentul simptomelor inițiale. Medicamentele antiinflamatoare reduc inflamația țesuturilor din jurul nervului tibial posterior și scad iritația nervoasă.
- Purtarea talonetelor (susținătoarelor plantare) de către persoanele care au arcadele picioarelor aplatizate (picioare plate) ajută la susținerea arcului și la eliminarea tensiunii asupra nervului tibial posterior.
- Infiltrațiile cu cortizon în regiunea retinaculului flexorilor oferă ameliorarea temporară a simptomelor. Cortizonul injectat în tunelul tarsian reduce durerea și inflamația țesuturilor și poate scădea iritația nervoasă.
- Fizioterapia – direcționată pe zona dureroasă ajută la îndepărtarea durerii și a inflamației. Exemple includ: TECAR terapie, Shockwave terapie, Iontoforeza.
Tratamentul chirurgical – poate fi luat în considerație atunci când simptomele nu dispar în urma tratamentului conservator. Intervenția chirurgicală constă în excizia retinaculului flexorilor și eliberarea nervului din tunelul tarsian. Retinaculul flexorilor este lăsat deschis pentru a oferi nervului mai mult spațiu. Această intervenție chirurgicală poate fi efectuată în ambulatoriu, ceea ce înseamnă că pacientul poate părăsi spitalul în aceeași zi.