Ozonoterapie

Ozonoterapia este o metodă non-medicamentoasă de tratament care folosește amestecul ozon-oxigen în tratarea unei game largi de afecțiuni. Ozonul a fost utilizat în scop terapeutic de la sfârșitul secolului al XIX-lea, în moduri diferite și cu rezultate terapeutice neașteptate pentru unele patologii.

Referitor la utilizarea ozonului în patologia aparatului locomotor putem spune că este o metodă alternativă de tratament foarte eficientă, iar în unele cazuri înlocuiește cu succes intervenția chirurgicală. În Ortopedie și bolile reumatologice Ozonoterapia a început să fie folosită din anii 70-80 ai secolului XX.

Ozonoterapia este folosită pentru tratarea unor probleme traumatologice precum:

Contracturile musculare

Tendinitele

Bursitele

Fibromiozite

Artrite

Artroze (Coxartroza, gonartroza, periartroza scapulo-humerala, etc.)

Protruziile si herniile discurilor intervertebrale

Ozonul este este un gaz instabil, albastru deschis, compus din trei atomi de oxigen (este o formă alotropă de oxigen). Are o viteză mare de descompunere. Ozonul este de 1,6 ori mai dens și de 10 ori mai solubil în apă decât oxigenul și este al treilea cel mai puternic oxidant urmând fluorura și persulfatul. Ozonul este un gaz instabil care nu poate fi ambalat sau depozitat; de aceea trebuie folosit imediat, deoarece are un timp de înjumătățire de 40 de minute la 20°C.

Istoria utilizării ozonului în scopuri medicale este veche. Americanii nativi consumau pește ca o componentă majoră a dietei lor. Ei au observat că după o furtună, peștele ar emite un miros ciudat, dar plăcut și au început să prefere pescuitul după terminarea furtunii.

Grecii deasemeni au observat același miros și l-au numit "ozein"="a mirosi", și ca și popoarele indigene, preferau pescuitul după furtună. Astăzi, influența pozitivă a ozonului asupra sistemului digestiv al diferitelor specii de pește a fost dovedită științific.

Ozonul a fost folosit în scop medical pentru tratarea bolilor și dezinfectare chiar de la descoperirea sa. În 1896, Nikola Tesla a brevetat primul generator de ozon din Statele Unite. Ozonul a fost folosit ca un purificator de apă sigur și eficient pentru mai mult de un secol. Ozonul dezactivează microorganismele patogene în corpul uman, la fel ca în apă, fără să fie surprinzător deoarece corpurile noastre sunt formate din apă în proporție de 70%.

În timpul primului război mondial, medicii germani au aplicat ozonul pentru tratarea rănilor infectate datorită proprietăților sale antibacteriene. Mai târziu, au descoperit că are aplicații terapeutice mai largi, grație proprietăților sale antiinflamatorii.

Studiile efectuate asupra proprietăților ozonului au arătat că acesta este capabil să reacționeze cu majoritatea substanțelor organice și anorganice. În ceea ce privește reactivitatea sa față de substanțele biologice, a fost stabilită influența selectivă a ozonului asupra proteinelor, aminoacizilor și acizilor grași nesaturați, care fac parte din compoziția complecșilor de lipoproteine din plasmă și a straturilor duble ale membranelor celulare. Reacțiile cu acești compuși se bazează pe efectele biologice ale terapiei cu ozon și au semnificație în patogeneza diferitelor boli.

Ozonul poate produce un efect diferit în funcție de concentrația aleasă și de modul de administrare a acesteia. În practica medicală cele mai importante sunt următoarele:

1. Bactericid, fungicid și virucid - Atunci când se aplică extern într-o formă de amestec gazos sau în soluție ozonată se recomandă utilizarea unor concentrații mari de ozon care produc un efect oxidativ direct asupra membranei microorganismului. Ozonul poate distruge practic toate tipurile de bacterii, viruși, ciuperci și protozoare. Bacteriile gram-pozitive și virusurile capsulare datorită biostratului lipidic sunt deosebit de sensibile la oxidare. Utilizarea concentrațiilor terapeutice de ozon asigură un efect bactericid care activează indirect sistemul de apărare nespecific, precum și componentele imunității celulare și umorale.

2. Efectul antiinflamator - se manifestă prin capacitatea ozonului de a oxida compușii care conțin legături duble, în special acidul arahidonic și derivații săi - prostaglandinele. Aceste substanțe biologic active participă la dezvoltarea și susținerea procesului inflamator. În plus, ozonul reglează reacțiile metabolice în țesuturi la locul inflamației și rezolvă pH-ul.

3. Efectul analgezic al ozonului este asigurat prin oxidarea produselor de albuminoliză, așa-numitele algopeptide. Acestea acționează asupra terminațiilor nervoase din țesutul deteriorat și determină intensitatea răspunsului la durere. Pentru a adăuga la aceasta, efectul analgezic este de asemenea cauzat de normalizarea sistemului antioxidant și, în consecință, prin scăderea cantității de produse moleculare toxice ale peroxidării lipidelor pe membranele celulare, care modifică funcția enzimelor încorporate în membrană care participă la sinteza ATP (adenozin trifosfat) și în menținerea activității vitale a organelor și țesuturilor

4. Efectul detoxifiant al ozonului este evidențiat în corecția și activarea proceselor metabolice în țesuturile hepatice și renale, asigurându-se astfel funcția principală de neutralizare și evacuare a compușilor toxici din organe.

5. Activarea proceselor dependente de oxigen. Doza de ozon, indiferent cât de mică ar fi, determină creșterea conținutului de oxigen liber și dizolvat în sânge, cu intensificarea rapidă a enzimelor care catalizează oxidarea aerobă a carbohidraților, a lipidelor și a proteinelor, cu formarea substratului de energie ATP.

6. Optimizarea sistemelor pro- și antioxidante este considerată unul dintre principalele efecte ale ozonoterapiei sistemice, care se realizează prin influența sa asupra membranelor celulare și prin echilibrarea nivelurilor produselor de peroxidare lipidică și ale sistemului de apărare antioxidantă. Ca răspuns la ozon se produce creșterea compensatorie a activității enzimelor antioxidante.

7. Efectul hemostatic al ozonului depinde de doză. Concentrațiile mari administrate pentru utilizare externă determină un efect de coagulare evident, în timp ce administrarea parenterală a concentrațiilor scăzute este caracterizată prin scăderea nivelelor hemostatice trombocitare și coagulative și creșterea activității fibrinolitice.

8. Efectul imunomodulator al ozonului se bazează pe interacțiunea sa cu structurile lipidice ale membranelor celulare și depinde de doza aleasă. Concentrațiile scăzute de ozon promovează acumularea de ozonide pe membranele celulelor fagocitare - monocite și macrofage. Datorită ozonidelor, aceste celule stimulează sinteza citokinelor din diferite clase. Citokinele fiind peptide biologic active, contribuie la activarea în continuare a sistemului de apărare nespecific (creșterea temperaturii corpului, generarea de peptide în fază acută în ficat) și, în afară de aceasta, ele activează imunitatea celulară și umorală. Toate împreună facilitează tratamentul imunodeficienței secundare. Concentrațiile ridicate de ozon produc efecte accentuate asupra proceselor de peroxidare a lipidelor din membrana celulară a acelorași celule fagocitare. Acest efect este utilizat în tratamentul pacienților cu patologie autoimună (boala reumatoidă, scleroză diseminată, sclerodermie) fără administrarea tratamentului medicamentos.

Toate metodele de tratament cu Ozon sunt efectuate conform unor protocoale de lucru stabilite de societațile de Ozonoterapie și sunt incluse în softul de lucru al generatorului de ozon, fapt care exclude posibilitatea unei erori de dozare.

Amestecul oxigen-ozon folosit în această terapie presupune concentrații foarte mici de ozon în oxigen medicinal, dozare care are efect terapeutic asupra organismului.

Un studiu al societății germane de ozonoterapie referitor la posibile complicații și reacții secundare ale ozonoterapiei relevă concluzia că probabilitatea unei reacții secundare la o ședintă este aproape inexistentă.

Autohemoterapia majoră – constă în prelevarea de 50-150 ml sânge venos de la pacient într-un rezervor special, care este amestecat timp de 5-10 minute cu o cantitate egala de ozon de o anumită concetrație, apoi se reperfuzează pacientului intravenos. Pe toată perioada de efectuare a procedurii pacientul este asistat de medic. Procedura este nedureroasă și nu prezintă nici un risc pentru pacient.

Autohemoterapia minoră – constă în prelevarea de 10-15 ml sange venos de la pacient în seringă, care este amestecat timp de 5-10 minute cu o cantitate egală de ozon de o anumită concetrație, apoi se injectează pacientului intramuscular în cadranul superior extern fesier. Cura de tratament este intre 4 si 12 ședințe.

Insuflații intrarectale/intravaginale cu ozon – constă în introducerea unei cantități de ozon pe cale rectală/vaginală, după o prealabilă pregătire a pacientului pentru această procedură. La acest nivel ozonul se absoarbe foarte bine prin mucoasă și are un efect atât local cât și general. Această cale de administrare poate fi o cale alternativă autohemoterapiei majore.

Infiltrație subcutană – constă în administrarea subcutană a ozonului cu ajutorul unei seringi la nivelul zonei dureroase sau în jurul articulațiilor mari. Concentrația ozonului administrat este între 2 -10 mcg/ml. Cantitatea de ozon administrată variază între 2-5 ml într-un singur punct.

Administrare intramusculară – constă în administrarea intramusculară a unei cantitați de 10-20 ml de amestec oxigen-ozon cu o concentrație de 3-20 mcg/ml.

Administrare intraarticulară – constă în administrarea intraarticulara a amestecului oxigen-ozonului în cantitate de 1-15 ml (in funcție de mărimea articulației). Cura de tratament constă din 8-10 ședințe care se efectuează în 4-6 săptămâni.

Doza de ozon administrată va depinde de starea generală, de vârstă și de boala de bază a pacientului. Numărul de ședințe este de obicei 10, recomandând cel puțin 5 ședințe. Din punct de vedere clinic, îmbunătățirea stării pacientului are loc între ședințele 5 și 10. Ciclurile pot fi repetate la fiecare 3 luni.

La CLINICA PICIOARELOR – CMI DR. BRĂNESCU DANIEL, beneficiați de servicii de calitate în special pe patologia aparatului locomotor:

MEMBRUL SUPERIOR:

UMĂR: Patologie subacromială; tendinita subscapulară;

COT: Epicondilită, Epitrohleită, Compresia nervului ulnar, Tendinită tricipitală, Artrita cotului;

ARTICULAȚIA PUMNULUI ȘI MÂINII: Sindromul de tunel carpian, Tendinita De Quervain, Artrita radio-carpiană, Artrita radio-ulnară distală, Entesite.

COLOANA VERTEBRALĂ:

Cervicalgie, Lombalgie, Durere cervico-radiculare, Discopatie vertebrală, Sciatalgie, Contractură musculară paravertebrală.

MEMBRU INFERIOR:

ȘOLD: Bursită Trohanteriană, Tendinită fesieră medie, Sindrom piramidal, meralgia parestezică (Sindromul Bernhardt-Roth), Coxartroza;

GENUNCHI: Tendinită patelară, Tendnită cvadricipitală, Bursită, Gonartroză;

GLEZNĂ: Tendinită peroneană, Tendinită mușchi tibial posterior, Tendinită Achileană, Sindomul de tunel tarsian, Osteoartrita gleznei;

PICIOR: Fasciită plantară, Neurom Morton, Metatarsalgie, Sindromul de sinus tarsian, Tendinită tibială anterioară, Tendinită extensor lung al degetelor, Artrita tarsiană. Artrita metatarso-falangiană.