Osteocondrita disecantă a talusului
Introducere
Osteocondrita disecantă a talusului (ODT) sau leziunea osteocondrală talară reprezintă leziunea unei zone de cartilaj și os deteriorat pe partea superioară a talusului (osul inferior al articulației gleznei). Frecvent se asociază cu un traumatism, cum ar fi o entorsă severă a gleznei. Cu toate acestea, poate apărea și după o suprasolicitare cronică, din cauza alinierii incorecte sau a instabilității articulației gleznei.
ODT apare cel mai frecvent în două zone ale talusului:
1. Pe partea interioară și superioară a talusului (cupola medială a talusului) sau
2. Pe partea exterioară și superioară a talusului (cupola antero-laterală a talusului).
Tabloul clinic
Mulți pacienți cu ODT sunt asimptomatici. ODT poate fi constatată întâmplător la efectuarea unui examen RMN pentru evaluarea unei alte probleme. Cu toate acestea, dacă leziunea este mare sau dacă cartilajul de deasupra este deplasat, ODT devine simptomatică. Aceste simptome includ durerea localizată într-un anumitit punct al gleznei, precum și o senzație de disconfort atât pe partea interioară (ODT medial), cât și pe cea exterioară (ODT anterolateral) a gleznei. Durerea adesea se intensifică în timpul efectuării unor activități: mers, alergat și sărituri. De asemenea, pacienții pot acuza simptome mecanice, cum ar fi apariția unui sunet (cracment sau clic) cauzat de un fragment liber de cartilaj și/sau os.
ODT pe partea exterioară superioară a talusului (leziuni antero-laterale) au, de obicei, antecedente ale unei leziuni traumatice cu o componentă de răsucire, precum ar fi o entorsă a gleznei. ODT pe partea internă a talusului (leziuni osteochondrale talare mediale) sunt mai frecvent asociate cu suprasolicitarea cronică a zonei mediale a gleznei, cum ar fi pacienții cu piciorul arcuat (picior cav). Examenul fizic relevă de obicei durere și inflamație localizate de-a lungul părții anterioare a gleznei (linia articulației gleznei).
Diagnostic
Se stabilește pe baza istoricului clinic și a examenului fizic. Pentru confirmarea diagnosticului adesea sunt necesare efectuarea unor investigații paraclinice precum:
Examenul radiologic – ne ajută la diagnosticarea unei leziuni osteocondrale. Zonele cu densitate scăzută (de exemplu, zone mai întunecate) văzute pe radiografii sunt sugestive pentru această afecțiune.
RMN – reprezintă standardul de aur pentru diagnosticul ODT. Un RMN poate identifica, localiza și identifica cu precizie ODT cu avatajul evaluării integrității cartilajului de bază; deasemeniea, poate detecta dacă leziunile de cartilaj și/sau os sunt deplasate intraarticular.
Tratament
Tratamentul conservator: poate avea succes în cazul ODT nedeplasate, mai ales dacă problema este depistată și tratată precoce, iar leziunea este relativ mică. Pacienții mai tineri, în special copiii sau adolescenții, au șanse mult mai mari de a se vindeca de ODT în comparație cu adulții. Există mai multe opțiuni de management non-operator pentru tratamentul leziunilor osteocondrale:
- Imobilizarea în atelă gipsată/orteză de gleznă: Dacă ODT apare în urma unei leziuni acute, imobilizarea inițială a articulației gleznei în atelă gipsată timp de 4-6 săptămâni poate ajuta la reducerea presiunii asupra ODT și permite vindecarea. Această abordare terapeutică poate fi încercată inițial în leziunile osteocondrale talare nedeplasate. La pacienții tineri această afecțiune are un potențial mai mare de vindecare, ceea ce face posibilă tratarea ODT acută nedeplasată cu imobilizare într-o orteză de gleznă de tip walker.
- medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, repaus fizic, aplicații locale reci
- Fizioterapie : TECAR Terapie, Laser terapie
- Kinetoterapie: exerciții fizice de întărire a mușchilor din jurul gleznei
Tratamentul chirurgical: este indicat pentru leziunile osteocondrale talare deplasate sau leziuni care nu s-au consolidat în urma tratamentului conservator. Tratamentul chirurgical al ODT include:
Debridare artroscopică și foraje ODT – acesta este intervenția chirurgicală standard cu rezultate bune sau excelente la 80% dintre pacienții cu ODT tipice (mai mici de 15mm²)
PRP (platelet rich plasma)– îmbunătățește funcția articulară și reduce durerea la pacienții cu ODT. Studiile efectuate au demonstrat că pacienții care au efectuat o intervenție chirurgicala artroscopică împreună cu injecție cu PRP au avut rezultate mai bune comparativ cu pacienții care au primit doar injecție cu PRP.
Transfer de autogrefă autologă osteochondrală – este rezervată pacienților care au fost tratați cu debridare și foraje artroscopice și încă nu merg bine, sau pacienților care au ODT foarte mare (> 20 mm²). Această procedură poate fi numită și mozaicoplastie. Avantajul teoretic al acestei proceduri este că înlocuiește cartilajul deteriorat cu cartilaj și os recoltate de la pacient (autogrefă). Grefa este recoltată de obicei din genunchiul pacientului de la același picior, dintr-o zonă a articulației care nu suportă nici-o încărcătură. Pacienții pot dezvolta probleme la genunchi după această procedură. Principalul dezavantaj al acestei proceduri este timpul de recuperare prelungit și rata crescută de complicații, comparativ cu debridarea artroscopică.
Transfer de alogrefă osteochondrală – constă în recoltarea de la un cadavru a unui dop de os cu cartilaj care apoi este transplantat în ODT. Acest lucru previne necesitatea recoltării de os și cartilaj dintr-o altă parte a corpului (ex. Genunchi). Alografele osteochondrale au fost utilizate pentru a trata leziunile mari ale talusului cu o anumită rată de succes.
Disclaimer
Efectele tratamentului variază de la persoană la persoană, în funcție de stilul de viata, metabolism, vârstă, sex, starea de sănătate, etc. Având în vedere aceste aspecte, nu putem garanta efectele tratamentului, deși acesta se bazează pe dovezi publicate, referitoare la cele mai noi recomandări de bună practică medicală clinică.